Păcălici a ieșit din joc


Fiecare dintre noi a avut o jucărie preferată în copilărie, o jucărie de care-și amintește de fiecare dată cu drag și pe care ar cumpăra-o și copiilor lui, chiar dacă, cu siguranță, nu va fi la fel de apreciată de aceștia. 
Păpușile Arădeanca și jocurile  ,,Nu te supăra, frate!”, Păcălici, Piticot, Jocul numerelor, Jocul cu bile, rummy sau șah, toate îmi bucurau după-amiezele de duminică pe care le petreceam cu colegii și prietenii în curtea bunicilor. Nu ne plictiseam deloc. 
Jocul meu preferat era Păcălici- eram campioană (cunoșteam cartea, pentru că setul era al meu). Păcălici a fost un joc de masă, așa cum se numeau în acea perioadă boardgame-urile, lansat prin anii 80 de CentroCoop și tipărit de Întreprinderea Poligrafică BANAT din Timișoara. A fost editat cu scop instructiv și distractiv și se adresa copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani și se putea juca cu 2 până la 6 copii. Pachetul avea 33 de cărți de joc, cu 16 perechi formate din imagini ce diferite tematici: costume populare românești (Călușarul); scene din povești (Papură Vodă); ostași din perioade istorice diferite (File de istorie). A 33-a carte era Păcălici, cea mai tocită și cea mai roasă din pachet. Era așa de amuzant când toți ceilalți cunoșteau poziția Păcăliciului și tu o smulgeai din teanc tocmai pe aceea. Copilărie fericită, cu râsete și jocuri nevinovate...Nu mai găsești astfel de jocuri la cei mici...

De fapt, Păcală n-a ieșit, încă, din joc...
Păcală trăiește și astăzi în fiecare din noi. Cărțile de joc care ne-au bucurat copilăria au devenit în zilele noastre un instrument pentru reclamă. Personajele din pachetul ,,comunist” erau femei și bărbați îmbrăcați în costume tradiționale din diferite țări. Astăzi, cărțile de Păcălici sunt de vânzare prin librării, poartă desene cu păpuși Barbie și mașini străine. Păcăliciul s-a adaptat și el economiei de tranziție. 
Acum câțiva ani am văzut Păcălici  într-un magazin de cartier, era un set produs de Noriel, dar care nu prea avea căutare, după spusele vânzătoarei. Dacă nu are baterie, nu prezintă interes pentru ei, pentru cei mici. Și telecomandă, mai ales.

Singura jucărie pe care-am cumpărat-o cu plăcere nepoților mei a fost o găletușă de nisip kinetic. Văzusem într-o reclamă acest nisip de jucărie și abia așteptam să găsesc și eu să le iau celor mici. De obicei le cumpăr ce-și doresc fără să-mi facă o reală plăcere- jucării-tabletă, păpuși ridicole care fac pipi după ce consumă un biberon întreg de apă, sau pe care trebuie să le culci și hrănești la ore exacte, că altefel încep să plângă...
Ce-am pățit eu cu una de-asta, că nepoțica cea mică era la Olimpiadă, și-mi lăsase pe Beatrice cu stricte instrucțiuni de folosire. Am reușit să mă odihneasc și eu vreo două ore în acea noapte, după ce i-am scos bateriile, ucigând-o, realmente, fără pic de remușcări, vă asigur.

Să vă spun de ce-mi place mie, dar și nepoților mei, nisipul kinetic. În primul rând pentru că ne jucăm împreună, Facem castele și munți, modelăm animale și apoi fructe, într-o teribilă joacă a minții și-a sufletului.  Este refolosibil și nu se usucă niciodată. Jocul este 100% sigur, nu este toxic: este nisip kinetic 98% și 2 % magie pentru că agentul de lagare face ca particulele de nisip să se lipească unele de altele și nu de altceva. Aș fi vrut să vedeți figura fiicei mele când a văzut nisipul din găletușă și noi ne pregăteam deja să-l răsturnăm în mijlocul sufrageriei. Apoi o oră ne-am jucat împreună pe covor, de parcă eram la mare. Să vă mai spun și că a fost prima dată cănd mi-a mulțumit că le-am cumpărat jucării celor mici.
Mai multe detalii despre această jucărie magică, puteți afla vizionând acest filmuleț.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog