Alege un viitor sănătos pentru copii și liniștit pentru tine folosind numai produse ecologice!


 

         A trăi bio înseamnă a elimina din jurul nostru tot ce este artificial, chimic, procesat. Așa încât nici conservanții, nici fertilizatorii, nici înălbitorii și nici pesticidele nu vor mai putea să pătrundă în corpul nostru. E de ajuns să ne gândim la multitudinea de E-uri (conservanți, coloranți) pe care le înghițim zilnic prin mâncare și ne vom da seama că nu are cum să nu ne fie mai bine fără ele. Alergiile, tumorile, durerile de cap, erupțiile cutanate sunt doar câteva din problemele pe care am putea să le evităm printr-un mod de viață organic. 
         Toți părinții își doresc ca puiul lor să aibă parte de un start bun în viață pentru ca, apoi, dezvoltarea lui să fie una armonioasă. Chiar din prima zi de viață a copilului una din misiunile cele mai importante ale părinților este aceea de a folosi numai acele produse ecologice bebeluși de care să fie siguri că nu îi pot dăuna în niciun fel anume. Copilul crește repede. Azi îți zâmbește pentru prima dată și gângurește drăgăstos pentru ca în momentul următor să facă primii pași. De aceea, primii ani din viața puiului tău sunt foarte importanți și trebuie să fim atenți cu toții la ce anume îl expunem și să încercăm să-l ferim de toate produsele care au în componența lor substanțele chimice cu potențial nociv pentru sănătatea lui. Aceste substanțe le regăsim cam peste tot: în alimente, cosmetice, îmbrăcăminte, etc. Pielea nou-născuților este extrem de delicată, cum de altfel este și sistemul imunitar al copilului. Produsele chimice, parfumurile, coloranții din fibrele textile, detergenții dar și produsele cosmetice pentru copii pot provoca iritarea pielii nou-născutului, apariția uscăciunii sau a erupțiilor cutanate. Cu toate acestea nu este nevoie de măsuri de precauție prea complicate pentru a-ți proteja copilul de aceste probleme ale pielii. Voi încerca să vă arăt de ce este mai bine să ne îndreptăm atenția spre produsele ecologice, acele produse curate, cu ingrediente naturale, verificate și certificate organic și care au beneficii adevărate pentru corpul bebelușilor, fără a lăsa nicio ,,urmă”. Trebuie să aveți în vedere că există și o parte pozitivă a sensibilității exagerate a pielii bebelușului: faptul că atingerea mamei are un efect calmant și este esențială pentru dezvoltarea copilului.


Ce produse speciale alegem pentru bebeluși?


         Când părinții cumpără produse pentru bebeluși sunt mai atenți la mențiunile de pe ambalaj în special pentru a putea să evite un ingredient anume cu riscuri pentru sănătatea copilului. Și pentru că în ultimii ani numărul bebelușilor care suferă de alergii e tot mai mare iar principalul factor ce favorizează apariția acesteia sensibilități îl constituie substanțele chimice din alimentație, din cosmeticele și detergenții folosiți, singura soluție pentru a-i proteja pe micuți rămâne folosirea produselor bio.

         Pielea copiilor este foarte sensibilă. De aceea este indicat să folosești pentru ei numai scutece ecologice bebeluși - acele scutece de unică folosință concepute special pentru pielea sensibilă a celor mici, cu 0% clor, loțiuni sau parfumuri. Eficiente, cu interior ultra absorbant realizat din resurse regenerabile ce ajută la prevenirea scurgerilor, aceste scutece mențin pielea bebelușului uscată și protejată, prevenind iritația de scutec.

         În al doilea rând alege pentru micuți numai haine bebeluși bumbac organic. Bumbacul organic este cultivat fără a se folosi pesticide sau insecticide, fiind cules manual. În producția hăinuțelor din bumbac organic nu se utilizează produse chimice sau agenți de colorare care conțin metale grele sau compuși organici cu clor. Acest lucru este important mai ales în alegerea hăinuțelor pentru bebeluși deoarece pielea acestora este foarte sensibilă. Te asigur că nu vei regreta dacă vei alege aceste produse de îmbrăcămine care au avantajul de a fi foarte prietenoase cu pielea copiilor: plăcute la atingere, croială impecabilă și cusături fine, ideale pentru confortul bebelușului. Atunci când bebelușul tău poartă hăinuțe realizate din materiale organice, nu trebuie să-ți mai faci griji când mânecile sunt băgate în gură. În plus, de fiecare dată când cumperi produse din bumbac organic ajuți la reducerea poluării mediului și astfel copiii tăi vor trăi într-o lume mai curată.

         Atenție, însă! Îmbrăcămintea bebelușilor trebuie să fie spălată numai cu detergenți ecologici fără agenți tensioactivi și fosfați ce pot cauza alergii severe, adevărate erupții pe pielea bebelușilor. Bebelușii și copiii sunt de 10 ori mai vulnerabili la substanțele periculoase din cosmeticele convenționale decât noi, adulții. Chimicalele se absorb prin piele și ajung în sistemul sanguin care le poartă prin corp, în ficat și în alte organe. Pe termen ling, această contaminare este deosebit de periculoasă și le afectează sănătatea și dezvoltarea. De aceea este indicat să folosim produse cosmetice speciale pentru bebeluși chiar dacă prețul este, uneori, mai mare, trebuie să avem în vedere beneficiile pentru sănătatea copiilor noștri.

Alege, deci, un viitor sănătos pentru cel mic și liniștit pentru tine!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog