Mătcălăul - obicei popular bănățean

         Obicei popular de străveche tradiție, ,,Mătcălăul” este una dintre formele de consemnare spirituală a unei eficiente și ingenioase modalități de sporire a coeziunii sociale.

Practicat și astăzi în unele așezări rurale bănățene, el are rolul de a lărgi  sfera relațiilor de într-ajutorare dincolo de nucleul familial, în vederea realizării optime a tuturor activităților ocupaționale cât și a îndatoririlor sociale. 

         Ființă mitologică, investită de imaginația populară cu însușiri fizice și calități morale deosebite, ,,Mătcălăul” este protectorul prieteniilor ce se stabilesc între tinerii de același sex și vârstă. Presărat întotdeauna cu numeroase elemente de spectacular, ,,mătcuțitul fetelor” este o acțiune care se petrece primăvara, de regulă într-o zi de duminică, atunci când sunt înfloriți pomii roditori.

         Îmbrăcate în frumoase costume populare de sărbătoare, fetele se adună pe grupe de vârstă, merg apoi la casa uneia dintre ele, acolo unde s-a pregătit ,,turta și cgituța de mătcălău”. Cele două elemente simbolice ale acestei acțiuni ceremoniale- colacul din făină de ,,grâu curat” și buchețelul de flori- erau făcute de o persoană pricepută care știa ,,rostul mătcuțirii” și devenea apoi ,,tatăl sufletesc” al fetelor, care trebuia respectat tot restul vieții, ca un ,,părinte spiritual”.  Ceremonialul avea loc în prezența întegii familii a fetei gazdă și, uneori,  a unor invitați. ,,Tatăl sufletesc” lua de pe masă ,,turta”, scotea sarea așezată în mijlocul ei, îi decupa apoi coaja cu un ban de argint și punea pe această bucată tot atâtea picături de vin roșu câte fete arau la ,,mătcuțire”.

          După ce își primea fiecare fată bucățica și o mânca, fetele se îmbrățișau și se sărutau pe obraji cu suratele lor, mărturisindu-și dorința de a fi ,,văruțe” și a se ajuta întotdeauna în orice situație. Obiceiul se încheia cu o petrecere la care participau părinții și invitații tuturor fetelor ,,mătcuțite”. Din acest moment, tinerele se adresau cu termenul de ,,mătcuță” sau ,,văruică”. În alte sate bănățene, ,,Mătcălăul” avea drept cadru de desfășurare o livadă iar ca principal element de recuzită o cunună de flori. 

         Expresie spirituală a unei economii de tip autarhic, specifică satelor tradiționale românești, ,,Mătcălăul” este nu numai o datină ci și o modalitate de consemnare etică a unor trăsături definitorii ale poporului român: respectul față de om și într-ajutorarea în orice tip de acțiune.